
Noaptea trecută, în jurul orei 01:30, în comuna Bozieni, județul Neamț a avut loc un accidet rutier. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, un autoturism în care se aflau două persoane a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat.
La fața locului au intervenit echipaje de la Punctul de lucru Poienari, Detașamentul de pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean – Substația Roman, precum și polițiști din cadrul IPJ Neamț. La sosirea echipelor de salvare, cele două victime, ambii bărbați, se aflau în afara autoturismului.
Conform primelor evaluări medicale, aceștia prezentau multiple traumatisme fiind preluați de echipajele medicale SMURD și SAJ. Ulterior, au fost transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Roman.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.