
Un moment de profundă recunoaștere și emoție a avut loc astăzi, 6 mai, în cadrul ședinței Consiliului Local Piatra-Neamț. La inițiativa primarului Adrian Niță, antrenorul Eusebiu Popa, simbol al rugby-ului feminin românesc, a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului, ca semn de respect și mulțumire pentru întreaga sa carieră și contribuție la dezvoltarea sportului local.
Distincția vine la doar câteva zile după celebrarea Zilei Naționale a Rugby-ului, pe 4 mai, fiind astfel cu atât mai semnificativă. „Este o bucurie în plus că această recunoaștere vine chiar acum. Ce moment mai potrivit să spunem «Mulțumim!» decât acum?”, a afirmat edilul în cadrul ceremoniei.
Povestea lui Eusebiu Popa în rugby începe în 1991, când înființa „Rugby Club Venus”. A urmat un parcurs de excepție, presărat cu titluri de campioane, medalii la nivel național, participări în turnee internaționale și numeroase momente de glorie care au adus mândrie nu doar echipei sale, ci întregului oraș.
Dar mai presus de performanțe, Eusebiu Popa a fost recunoscut ca un mentor adevărat. A crezut în tineri, în potențialul fetelor care au urcat treaptă cu treaptă spre performanță, și a făcut totul cu discreție, demnitate și pasiune. „A demonstrat că visele devin realitate dacă lupți pentru ele”, a subliniat primarul Niță.
Într-un oraș care a cunoscut multe momente memorabile, contribuția profesorului Popa rămâne un capitol aparte – un exemplu de dedicație, de implicare și de iubire autentică pentru sport și comunitate.
Distincția de Cetățean de Onoare reprezintă nu doar o recompensă simbolică, ci și un semn că adevăratele valori sunt apreciate și celebrate la Piatra-Neamț.