
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 13:00, în comuna Dulcești, județul Neamț, unde mai mulți baloți de paie au fost cuprinși de flăcări. Pompierii au intervenit prompt pentru a limita extinderea incendiului la anexele gospodărești din apropiere.
La fața locului au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijinite de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dulcești, care a intervenit cu un buldoexcavator.
Intervenția rapidă a echipajelor a reușit să împiedice propagarea focului, însă aproximativ 12 tone de furaje au fost distruse. Două persoane, un bărbat de 51 de ani și fiica sa de 18 ani, au suferit ușoare intoxicații cu fum. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.
Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații neamenajate.