
Sâmbătă seara, 5 aprilie 2025, în jurul orei 20:34, pompierii au fost solicitați să intervină de urgență în municipiul Roman, pentru deblocarea unei uși de apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Alexandru cel Bun.
La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman și al Serviciului de Ambulanță Județean – Substația Roman.
Salvatorii au folosit echipamentele specifice pentru a pătrunde în locuința aflată la etajul al doilea al imobilului.În interiorul apartamentului a fost găsit un bărbat de 73 de ani, căzut și inconștient.
Paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, eforturile acestora au fost în zadar. Medicul de pe ambulanță a declarat decesul bărbatului la fața locului.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.