
În perioada 17 februarie – 3 august 2025, 23 de elevi ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni vor efectua primul lor stagiu de practică în cadrul Jandarmeriei Neamț.
Această etapă practică este esențială pentru dezvoltarea competențelor profesionale ale viitorilor jandarmi, oferindu-le oportunitatea de a se familiariza cu misiunile specifice și de a pune în aplicare cunoștințele teoretice acumulate în timpul pregătirii academice.
Pe parcursul celor aproape șase luni de practică, elevii-jandarmi vor fi repartizați în diferite structuri operative ale Jandarmeriei Neamț, unde vor participa la misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice, dar și la activități de pază și protecție instituțională. Fiecare dintre ei va avea alături un tutore profesional – un jandarm cu experiență, care îi va ghida și se va asigura că noțiunile teoretice sunt corect aplicate în teren.
Cei 23 de elevi-jandarmi preiau ștafeta de la 19 colegi care, pe 14 februarie, și-au încheiat ultimul stagiu de practică. Aceștia se vor întoarce la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni, unde vor continua pregătirea până la examenul final. După absolvire, vor fi repartizați în unitățile Jandarmeriei Române, fiind pregătiți să își îndeplinească misiunea cu devotament și profesionalism.
Prin acest schimb de generații, Jandarmeria Neamț își continuă misiunea de a forma jandarmi bine pregătiți, capabili să răspundă cu responsabilitate nevoilor comunității. Stagiul de practică reprezintă un pas esențial în consolidarea carierei lor, oferindu-le o perspectivă reală asupra provocărilor și responsabilităților din domeniu.
“Le transmitem bun venit celor 23 de elevi-jandarmi sosiți astăzi în unitatea noastră și le dorim mult succes celor 19 elevi care au încheiat stagiul de practică. După absolvirea școlii militare, îi așteptăm cu drag să facă parte din echipa noastră!“, este mesajul Jandarmeriei Neamt pentru elevii aflati in stagiul de practica.