
Polițiștii din județul Neamț au desfășurat mai multe acțiuni de control în trafic, depistând mai mulți conducători auto care au încălcat legislația rutieră. Situațiile au fost tratate cu maximă seriozitate, iar în unele cazuri au fost aplicate măsuri preventive precum reținerea celui implicat.
Primul caz, a avut loc în seara zilei de 17 ianuarie, la ora 21:40, pe DN15F, în localitatea Agapia. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au încercat să oprească regulamentar un autoturism. Conducătorul auto, un bărbat de 40 de ani, din Grumăzești, a ignorat semnalele și a accelerat. După urmărire, autoturismul a fost oprit, iar șoferul a fost identificat. Acesta prezenta halenă alcoolică și incoerență în vorbire. A refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În dimineata zilei de 19 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au oprit un bărbat de 54 de ani, din Roman, care conducea un autoturism pe bulevardul Republicii sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a arătat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În cel de-al trilea caz polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina au oprit în seara zilei de 19 ianarie un autoturism pe raza localității Stejaru. La volan se afla un bărbat de 53 de ani, din Pângărați, care prezenta halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, s-a constatat că mașina condusă avea numere provizorii expirate din 31 decembrie 2024, iar bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iarolițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, începând cu data de 20 ianuarie.