
Pompierii din municipiul Roman au intervenit în această după-amiază pentru deblocarea unei căi de acces într-un apartament. A fost cerut ajutorul pompierilor, deoarece bătrânul de 81 de ani care locuia la acea adresa nu răspundea la ușă și nici la telefon de câteva zile. Echipajele de intervenție, inclusiv o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, precum și o ambulanță de la SAJ – Substația Roman, au ajuns rapid la fața locului. Pompierii au pătruns în apartament prin fereastra unei camere și l-au găsit pe un bărbat de 81 de ani căzut. Acesta a fost predat echipajului medical pentru transportul la spital.