
Astăzi, la ora 10:58, pompierii au fost alertați cu privire la un incendiu produs la o anexă gospodărească din satul Mesteacăn, comuna Icușești. La fața locului au intervenit echipaje de la SVSU Icușești și Detașamentul de pompieri Roman.
Incendiul s-a manifestat generalizat, cuprinzând întreaga anexă, care funcționa ca bucătărie de vară, având o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Intervenția rapidă a pompierilor voluntari a reușit să limiteze extinderea flăcărilor către locuința principală.
În urma incendiului, anexa și bunurile din interior au fost distruse complet. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic generat de un coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.