
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în comuna Poiana Teiului, satul Petru Vodă, județul Neamț. La ora 09:42, pompierii au fost solicitați să intervină după ce un autoturism, în care se aflau doi adulți și un copil, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului s-au deplasat la fața locului, utilizând o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. La momentul sosirii forțelor de intervenție, toate cele trei persoane implicate în accident ieșiseră deja din vehicul.
O femeie în vârstă de 38 de ani, pasageră în autoturism, a fost asistată medical la fața locului de echipajul SMURD. Deși a primit îngrijiri, aceasta a refuzat transportul la spital.
Pompierii au intervenit pentru a preveni eventualele incendii prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului. În paralel, un echipaj al Secției Drumuri Naționale a acționat pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului, inclusiv scurgerile de carburanți.