
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Roman au pus in executare un mandat de arestare emis de Judecătoria Roman, pe numele unui bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, furt, furt calificat și executarea sau utilizarea de instalații clandestine pentru racordarea ilegală la rețele de utilități.
După identificarea acestuia, polițiștii l-au escortat la Penitenciarul Bacău, unde urmează să-și ispășească pedeapsa conform deciziei instanței de judecată.